Dragă Dumnezeu…

 

 

 

” Dragă Dumnezeu,

 

Îţi mulţumesc că ai venit. Ai ales la fix momentul, că nu mă simţeam bine deloc. Poate că scrisoarea mea de ieri te-a jignit un pic…

Când m-am trezit din somn, mi-am adus aminte că am nouăzeci de ani şi-am întors capul spre fereastră să mă uit la zăpadă.

Şi deodată am înţeles c-ai să vii. Era dimineaţă. Eram singur pe Pământ. Era atât de devreme, încât până şi păsările dormeau, darămite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care trăgea la aghioase, pe când tu te munceai să aduci zorile. Nu părea să-ţi iasă din prima, dar te străduiai. Cerul pălise. Tu umpleai văzduhul de alb, de gri, de azuriu, înviorând lumea. Nu te opreai o secundă. Şi-n clipa aceea am înţeles care era diferenţa dintre noi şi tine: tu eşti un tip infatigabil! Pus pe muncă fără întrerupere. Căruia nu-i este niciodată lehamite. Ziuă vreţi, uite ziuă! Noapte? Uite noapte! Şi primăvară! Şi iarnă! Şi uite-o pe Peggy Blue! Şi uite-l şi pe Oscar! Şi pe Tanti Roz! Asta zic şi eu sănătate de fier!

Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară. Urmându-ţi aşadar sfatul, m-am străduit să-l pun în aplicare. Contemplând lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simţeam cum aerul îmi pătrunde în nări făcându-mă să respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Fremătam de o bucurie necuprinsă şi pură. Aceea de a exista. O bucurie care mă fermeca.

Îţi mulţumesc, dragă Dumnezeu, că ai făcut asta pentru mine. Era ca şi cum m-ai fi luat de mână şi m-ai fi dus în miezul tainei ca să o cuprind cu mintea. Îţi mulţumesc.

 

                                                        Pe mâine. Te pup,

                                                                            Oscar

Dragă Dumnezeu,

 

Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm cam mult, dar mă simt bine.

Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.

Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu până la capăt ce-am început. Eu mă simt niţel cam obosit.

 

                                                    Te pup. Pe mâine,

                                                                        Oscar

 

 

Dragă Dumnezeu,

 

O sută zece ani. E mult. Cred c-am început să mor.

 

                                                                         Oscar “

 

 

Eric Emmanuel Schimtt – Oscar si Tanti Roz

 

 

 

Advertisements
Explore posts in the same categories: About me...

4 Comments on “Dragă Dumnezeu…”

  1. victor Says:

    In sfarsit ceva interesant 🙂

  2. Bogdan Bobocea Says:

    :)) ok, am ințeles.. nu mai scriu, citez doar 🙂

  3. lolosays Says:

    Intotdeauna o placere sa-ti citesc blogul, Boboc! Pe maine…

  4. Bogdan Bobocea Says:

    multam!.. 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: